Când îi văd pe unii veleitari, ariviști, profitori și oportuniști de conjunctură, cum stau încleștați, înlănțuiți de scaune, cu disperarea citindu-li-se pe chip, de parcă văd apocalipsa, îngroziți că pierd câte o amărâtă de funcție efemeră, mă cuprinde groaza pentru viitorul acestei țări. Se agață parazitar de câte o sinecură, dobândită politic conjunctural, și nu scapi instituțiile de ei ca de râia căprească.

Cei în cauză n-au aflat că e plin cimitirul de oameni de neînlocuit.

Despre râia căprească, iată un fragment simptomatologic, descris cu har în ,,Amintiri din copilărie – Caprele Irinucăi” de către genialul povestitor Ion Creangă.

,,Și unde nu ne trezim într-o bună dimineață plini ciucuri de râie căprească de la caprele Irinucăi!

… ne ungeam cu leșie tulbure, ședeam afară la soare cu pielea goală, până se usca cenușa pe noi, și apoi ne băgam în Bistrița de ne scăldam. Așa ne învățase o babă să facem, ca să ne treacă de râie. Vă puteți închipui ce va să zică a te scălda în Bistrița, la Broșteni, de două ori pe zi, tocmai în postul cel mare ! Și nici tu junghi, nici tu friguri, nici altă boală nu s-a lipit de noi, dar nici de râie n-am scăpat. Vorba ceea: «Se ține ca râia de om»”.

Scăpați de ,,râia sinecuriștilor” parazitară, oameni buni, înainte de a fi cronică, incurabilă!