PMP îi cere Ministrului Afacerilor Interne, Marcel Vela, să creeze urgent, prin Grupul de comunicare strategică, un portal pe care să fie afișate, în timp real, informații detaliate despre persoanele aflate în izolare, carantină, infectate cu Covid-19 și decedate – la nivel de județ, localitate, stradă sau cartier.
Cetățenii au dreptul să știe, în timp real, care este numărul persoanelor infectate din comunitatea în care locuiesc pentru a lua din timp măsuri și mai drastice de protecție.
PMP recomandă ca, în municipiul București, în municipii și orașe mari din țară, să se menționeze strada sau cartierul unde există cetățeni infectați cu COVID 19. Portalul ar trebui să conțină informații (statistici), în timp real, privitoare la numărul persoanelor infectate și județele și localitățile de proveniență; numărul deceselor, informație însoțită de vârsta acestora, data decesului și localitatea și județul de proveniență; numărul celor recuperați. Aceleași reguli ar trebui să fie aplicate și pentru persoanele aflate în carantină sau în izolare.
În aceste zile, transparența și informarea precisă a cetățenilor poate ajuta la salvarea de vieți. Avem nevoie de implicarea tuturor cetățenilor în combaterea cât mai eficientă a acestui inamic invizibil, prin urmare vă adresăm solicitarea de a da curs propunerii noastre.