Back
Featured image of post Soluția corectă pentru viitorul comunității și al municipiului Târgu Mureș

Soluția corectă pentru viitorul comunității și al municipiului Târgu Mureș

Faptul că municipiul Târgu Mureș nu este administrat corect, performant și eficient este mai mult decât evident. Se vede la tot pasul, de la perpetua criză a salubrizării și mizeria de rigoare, sesizabilă adeseori implicit în zona ultracentrală, la costurile exorbitante pentru acest serviciu, precum și pentru apa potabilă și pluvială, plătite din greu de cetățeni. Situația nu este mai grozavă nici în privința infrastructurii rutiere, nici a transportului public, dezorganizat, cu toată supra-semaforizarea și sensurile unice create intempestiv, care-ți lasă sentimentul de haos deplin.  

Dar ce pretenții să avem, câtă vreme actuala conducere administrativă a orașului nu a reușit, timp de patru ani, nici măcar să reamenajeze o banală intersecție pentru un trafic în deplină siguranță, cea de la Podul Mureș, la trecerea către Cartierul Unirii. Unde sunt oare locurile de parcare suplimentare promise de primarul Soós Zoltán, marile proiecte de investiții, locurile de muncă generate ca semn al dezvoltării orașului? Ce mai știți despre o altă promisiune a sa, cea privind reducerea numărului de funcționari și a imensului aparat administrativ, pentru funcționarea căruia Primăria  Târgu Mureș alocă circa 70 la sută din veniturile sale. În consecință, ce să mai rămână pentru investiții, proiecte și o reală dezvoltare?!

În loc să vină cu soluții pentru aceste probleme prioritare pentru comunitate, actualul primar și cei din subordinea sa și-au angajat, s-au înconjurat cu o mulțime de consilieri inutili, clientelă politică de partid. Niciun randament, nicio performanță, bani ai comunității irosiți. Doar dacă nu considerați că pasiunea primarului pentru achiziția de tablouri din banii publici, cu care și-a recompensat consecvent niște prieteni, expoziția de artă pornografică din Cetatea Târgu Mureș sau „mărețele” realizări de tipul „bradului din fulare” de Crăciun, care au revoltat orice om normal la cap și cu bun simț, reprezintă o parte semnificativă a „gloriei” sfătuitorilor edilului.

După două mandate rușinoase, în care anteriorul primar, Dorin Florea, s-a dovedit mai mult pasager și turist prin Primăria Târgu Mureș, o bună parte a târgumureșenilor au crezut că nu se poate mai rău și au votat în speranța unei schimbări benefice pentru oraș. Se săturaseră de circ și scandal, de permanentele conflicte ale primarului cu Consiliul local, de ineficiență și promisiunea unor proiecte fără acoperire.

Au ajuns iritați, suprasaturați, de penibila scuză că primarul nu e lăsat să-și realizeze proiectele întrucât consilierii locali sunt împotrivă. În acest timp, pe rând, au fost abandonate și date uitării proiectele triumfaliste ale campaniilor sale electorale: telegondola dintre Platoul Cornești și „Vichend”, acoperirea Pocloșului, mutarea liniei ferate și înlocuirea sa cu o bandă rutieră rapidă, drumul de legătură dintre străzile Cutezanței - Gheorghe Marinescu – 22 Decembrie 1989, prelungirea str. Calea Sighișoarei, proiectul așa-zisului supercomputer IBM, parteneriatul necesar al orașului cu zona metropolitană, tunelul pe sub centru etc. Ați uitat cumva aceste promisiuni neonorate și eșecuri administrative? Ați uitat de aventurile echipei de fotbal care a devalizat milioane de euro din bugetul public? Dar de oamenii de afaceri umiliți și ținuți pe la ușile „împărăției” administrative pentru a le fi achitate lucrările efectuate legal?

Oameni buni, orașul are nevoie în fruntea sa de un manager veritabil, priceput, experimentat în treburile administrative și gospodărești. Un om cu viziune și o proiecție sigură a dezvoltării urbei, capabil și devotat intereselor comunității, un om de afaceri prosper, astfel încât să nu fie tentat, nici dispus să utilizeze necinstit resursele orașului, banul public. Acest om este Radu Pescar. Îl susțin și votez cu încredere pentru funcția de primar al municipiului Târgu Mureș.

Last updated on May 08, 2024 08:11 UTC
comments powered by Disqus