Doamnă președinte,
Am aflat cu surprindere și stupefacție că Institutul Cultural Român s-a implicat în „festivitățile prilejuite de aniversarea, în 19 aprilie 2018, a 450 de ani de la Edictul de la Turda”, în parteneriat cu Biserica Unitariană. Cu acest prilej, episcopii bisericilor tradiționale maghiare din Transilvania au elaborat un document prin care cer parlamentelor României și Ungariei, precum și Parlamentului European ca data de 13 ianuarie să fie marcată drept „Ziua Libertății Religioase”.
„Noi, conducătorii cultelor evanghelice-luterane săsești și maghiare, reformate și unitariene din Transilvania, propunem ca Parlamentul României să adopte o Rezoluție Solemnă privind însemnătatea istorică a Edictului de la Turda emis de către Dieta Transilvaniei în anul 1568. Întrucât Edictul de acum 450 de ani exprimă năzuința spre pacea interconfesională, iar conviețuirea națiunilor coexistente din Transilvania (?! s.n.) este o realitate istorică importantă, solicităm Parlamentului României să declare Edictul de la Turda ca fiind o valoare socială și spirituală de importantă fundamentală, și să statueze data de 13 ianuarie ca Zi a Libertății Religioase. Solicitarea este adresată și Parlamentului Ungariei și Parlamentului European”.
Doamnă președinte, poate vă aflați în necunoștință de cauză, vă informez că adunarea Dietei întrunită la Turda în 1568 a fost, în primul rând, un act politic îndreptat împotriva Contrareformei promovate de imperialii habsburgici catolici. În ceea ce-i privește pe românii ortodocși din Transilvani, efectul edictului a fost pecetluirea definitivă a statutului lor de națiune tolerată. Dieta stabilea că, alături de cele trei religii de stat «recepte» – catolicismul, luteranismul și calvinismul -, mai este recunoscută a patra, unitarianismul, considerat în Europa acelui timp o erezie pentru că nega Sfânta Treime și originea divină a lui Iisus Cristos. Trebuie subliniat că, în consecință, cu toată proclamarea formală a libertății de credință, prin edictul Dietei din 1568, religia ortodoxă rămânea pe mai departe doar o religie tolerată, în acest fel menținându-se pentru populația majoritară românească o condiție cetățenească inferioară!
Marele istoric care a fost David Prodan pune degetul pe rană în cartea sa „Supplex libellus valachorum”. „Recunoscând religiile recepte, Dieta de la Turda interzicea orice altă inovație religioasă (…) cu aceasta se stabileau cele patru religii legale: catolică, calvină, luterană și unitariană. (…) ele erau religiile celor trei națiuni etnice, ale ungurilor, secuilor și sașilor. Rămânea pe dinafară, acum, religia ortodoxă. Sistemul politic se completează, se definitivează, se așază pe trei națiuni și patru religii recepte. (…) Națiunile și religiile constituționale lăsau acum pe dinafară întreg poporul român, și mai precis, ortodox”.
Hotărârea Dietei de la Turda se datorează în mare parte principelui Transilvaniei, Ioan Sigismund Zápolya, care, după ce a fost pe rând catolic, luteran și calvin, s-a convertit la unitarianism sub influența lui Giorgio Blandrata, medicul său personal și promotor al acestui curent radical al reformației. Departe de a fi fost un semn de toleranță religioasă, recunoașterea unitarianismului era înlesnită de motive politice, pentru că el se opunea cu tărie habsburgilor catolici care încercau să-și extindă dominația în Transilvania pe când, nobilii unguri, secui și sași preferau să-și păstreze privilegiile chiar cu prețul rămânerii sub suzeranitate turcească!
Revenind la aserțiunea din documentul semnat de episcopii bisericilor tradiționale maghiare din Transilvania cu privire la faptul că „ (..) în spiritul edictului de la Turda, au fost adoptate legi datorită cărora în următoarele decenii s-a consfințit și existența credinței ortodoxe ca religie tolerată, în sensul pozitiv al cuvântului (?!)” este suficient să citez din câteva documente ale vremii.
Primul, numit „Aprobatae et compilatae constitutiones”, votat cu un secol mai târziu, tot de Dieta Transilvaniei, cuprindea legile publicate între 1653 și 1669 și care au rămas în vigoare până în 1848. Acestea prevedeau în continuare că „Românii sunt tolerați numai, și aceasta numai provizoriu (pro tempore), în această țară, atâta timp cât va place principelui domnitor și nobililor” (Usque bene placitum principum et regnicolarum).
Așa că nu este de mirare că în 1711, Congregatione Totius, Universitatis Nobilium Oppidi Thorda. – Congregația tuturor nobililor din Turda – ia decizia de a-i izgoni pe români din oraș, nobilii fiind îngrijorați de faptul că datele demografice se modificaseră în defavoarea maghiarilor și sașilor: „Aflăm ca românii se înmulțesc foarte tare printre noi, în paguba noastră. Orașele și satele vechi, frumoase și locuite de maghiari și sași, intru atât sunt pustiite de locuitori, prin înmulțirea românilor, ca acum nu mai auzim de ele.”
(Orbán Balázs, „Torda város és környéke”, pp. 270 – 271, Budapesta, 1889. http://mek.oszk.hu/04700/04756/html/45.html)
Că, în urma edictului din 1568 al Dietei de la Turda, Transilvania nu a devenit nici pe departe un tărâm al libertății religioase și al toleranței interconfesionale, așa cu pretind episcopii bisericilor tradiționale maghiare, o dovedește și al treilea document: un decret privind orașul Târgu-Mureș, emis cu două secole mai târziu – „Leges sen decreta opidi Szekely Vásárhely”. El arată că „În anul 1759, ziua 15 a lunii decembrie, fiind adunare festivă, atât a marelui consiliu cât și a comunității celor o sută de bărbați, s-a hotărât că (…) orice om de neam valah (deci nu numai cei de religie ortodoxă ci și aceia care în 1697 au trecut la greco-catolicism! s.n.) nu poate, cu nici un preț, cumpăra proprietate în oraș, ba nu poate căpăta nici pământ din hotarul orașului, fie acesta de fânaț sau arător; nimeni din cetățenii orașului să nu-i ajute să prospere, ori să-i primească la lucru și cu atât mai vârtos să nu le dea loc să se așeze în oraș (…) ci să-i denunțe primarului. Cei care vor contraveni acestui ordin, vor fi aspru pedepsiți.” (Documentul de află în depozitul Arhivelor Naționale din Târgu-Mureș.)
Vor mai trece aproape trei secole de la edictul Dietei de la Turda când, la 29 mai 1848, o altă Dietă, cea de la Cluj, va declara că în Transilvania există o singură națiune, cea maghiară, și va proclama unirea acesteia cu Ungaria. Anexarea la Ungaria a unui teritoriu care nu-i aparținuse niciodată, fără să țină cont de dorințele și protestele celorlalte două națiuni, românii și sașii, a constituit germenele unui război civil nimicitor. În cursul său, conform istoricului Gelu Neamțu, „ca expresie a intoleranței religioase au fost arse complet 41 de biserici ortodoxe și 30 de biserici greco-catolice, iar 12 biserici greco-catolice arse parțial, numai pentru că erau românești.” 319 biserici ortodoxe și 396 biserici greco-catolice au fost jefuite în întregime. („Religia română” în Transilvania 1848-1849, Ed. Argonaut, 2010, p. 27.)
Nu va trebui să treacă decât un secol când, în partea de Transilvanie „retrocedată” Ungariei prin Dictatul de la Viena din septembrie 1940, în județele Covasna, Harghita, Mureș, Sălaj și Bihor vor fi distruse prin dărâmare, dinamitare și incendiere bisericile ortodoxe din Vârghiș, Biborțeni, Racoșul de Sus, Herculian, Doboșeni, Comolău, Căpeni, Ocland, Crăciunel, Merești, Borsec, Sălard și bisericile greco-catolice din Boroșneul Mare, Filia, Ilieni, Aldea, Mărtiniș, Pănet și Ditrău. Alte 32 de biserici ortodoxe și greco-catolice din județele Covasna, Harghita, Mureș, Sălaj, Cluj, Bihor și Satu Mare au fost devastate și jefuite.
Cel mai dramatic este cazul bisericii greco-catolice din Pănet, județul Mureș, ridicată de credincioși între anii 1937 și 1938 și pe care tot ei au fost siliți de autoritățile ungare horthyste să o dărâme într-o noapte vijelioasă de noiembrie 1940. Faptul că această comună a devenit, începând cu anii 50, localitatea cu cel mai mare procentaj de sinucideri la numărul de locuitori din România s-ar putea să nu fie întâmplător…
Că edictul Dietei de la Turda nu a inițiat vreo „pace între confesiunile religioase”, fiind doar un act politic conjunctural, o dovedește cel mai bine tragedia evreilor de religie mozaică din Transilvania de nord deportați în masă la Auschwitz în mai-iunie 1944 pentru a fi exterminați. Operațiunea de „dezevreizare”, pusă în operă de autoritățile Ungariei fascisto-horhyste în colaborare cu Obersturmbannfuhrer-ul SS Adolf Eichmann, a dus la dispariția a peste 90% din cei aproape 160.000 de evrei livrați «fabricilor morții» pentru „vina” de a fi fost de o altă religie și rasă.
(http://www.yadvashem.org/…/1.10_Northern_Transylvania_%20re…)
Cam atât, deocamdată, despre viziunea episcopilor bisericilor tradiționale maghiare despre acea Transilvanie care ar fi devenit prin edictul din 1568 al Dietei de la Turda „tărâmul libertății religioase și al păcii interconfesionale” și despre „aportul” edictului la „conviețuirea națiunilor coexistente din Transilvania (care) este o realitate istorică importantă.”
Așadar, vă întreb, dacă v-ați consultat cu vreun istoric sau specialist atunci când ați angajat Institutul Cultural Român în aniversarea și festivitățile privitoare la „Edictul de la Turda”, prin care se considera populația majoritară românească de o condiție cetățenească inferioară, fiind doar tolerată și nerecunoscându-i-se nici religia ortodoxă?! Este cumva această realitate istorică vreun prilej festivist, sărbătoresc, pentru ICR?! Totodată, vă întreb ce resurse materiale și financiare au fost alocate respectivului eveniment? Poate reușiți să mă informați și ce „națiuni coexistă în Transilvania”?