Am rămas uluit, consternat, văzând insistența, obtuzitatea, celor care doresc să compună guvernarea României dar o țin langa cu salvarea României și depășirea deficitului prin majorarea TVA. Adică să acoperim din buzunarele proprii cu toții iresponsabilitatea bugetară anterioară și populismul electoralist promovat, cu nesimțire și la brațetă, de către PSD-PNL, de Nicu și Marcel.
Cinste președintelui Nicușor Dan care nu a abdicat de la promisiunea sa de a păstra TVA neatins în mandatul său. Cu o floare însă nu se face primăvară… În esență, președintele trebuie să-i determine pe cei din partidele care vor compune guvernarea să taie prioritar din privilegiile și huzurul clientelei lor politice, adică să renunțe la sinecurile pe care înșiși le-au creat de-a lungul timpului pentru proprii profitori. Pensii speciale, instituții inutile create din pix, prime și bonusuri aiurea pentru lipsa de performanțe, premii exorbitante la pensionare, „căpușarea” consiliilor de administrație ale agențiilor statului, mii de găuri instituționale negre, „perfuzate” chiar de la bugetul de stat.
După dezastrul de la Salina Praid, nu v-ați crucit aflând că, în București, există o instituție a statului „Salrom” cu vreo 600 de angajați. Ce administrează oare această armată de oameni tocmai din Capitală în domeniul industriei sării și a mineritului în domeniu? După numărul de angajați ar trebui să fim campioni în acest domeniu cel puțin la nivel european, pe când noi ne confruntăm bizar cu dezastrul provocat de incompetență.
Nu v-ați crucit văzându-l pe nesimțitul de director al CFR Călători, Traian Preoteasa, cu apartamente proprii de închiriat prin Dubai, care afirma senin și cu tupeu că „Am peste 11.000 de euro pe lună. Ce înseamnă angajat al statului? Trebuie să mor de foame?”, iar societatea pe care o conduce se află în pragul falimentului și s-ar închide urgent fără subvențiile supraviețuirii din partea bugetului de stat. Despre condițiile și calitatea serviciilor pe care această societate și managerul său impertinent le oferă călătorilor nici nu are rost să discutăm, într-un cuvânt: mizerabile.
Oriunde ne-am uita prin economie și administrația instituțională a statului e loc de reforme structurale profunde. Știați că există 178 de instituții bugetare de cercetare, inventică și inovare la nivel național, cu mii de salariați? Oare ce fac concret majoritatea acestora, subordonate fie Guvernului, ministerelor, Parlamentului ori așa-zis independente?! ? Toate cu directori, adjuncți, șefi de servicii și de birouri, secretare și șoferi, mașini de serviciu la dispoziție și cheltuieli imense fără nicio realizare cu adevărat remarcabilă, valoroasă.
Ca să știți care le este eficiența, corelativă mediului privat din același domeniu, iată cum stăm cu accesarea de fonduri europene în această privință. Din cele 95,5 mld. € puse la bătaie prin „Horizon Europe”, institutele și firmele românești au contracte de sub 1 %. Polonia și Cehia depășesc deja pragul de 60 % din performanța medie UE la inovare. La politica de coeziune nouă, România a cerut rambursări de doar 618 mil. € din cele 31 mld. € alocate — adică 2 %. Rețeta vecinilor - Cehia este deja la ≈ 6 %, iar Polonia la ≈ 8 %, potrivit datelor Comisiei.
În privința PNRR, reforma guvernanței în cercetare și tranziția digitală sunt jaloane critice. Cu numai 14 % dintre ținte îndeplinite, Bruxelles-ul a suspendat o parte din a treia tranșă, lăsând România cu un gol de cash și cu spectrul returnării de fonduri deja avansate. Cum oare reușesc alții? Polonia oferă co-finanțare automată (programul „Fast Track to Horizon”) și bonusuri pentru entitățile care coordonează consorții. Astfel, are finanțări mai mult decât duble față de România. Iar Cehia a unificat fondurile de cercetare sub o singură agenție și a stimulat bonusurile corelându-le cu performanța la execuția contractelor, iar astfel a urcat la aproape 90 % din media UE.
În esență, nu vei auzi în România pe cineva spunând că nu sunt necesare reforme structurale de fond, desființarea unor instituții inutile, eliminarea privilegiilor și a huzurului politicianist, a risipei și a prăduirii bugetului de stat, că e nevoie de pragmatism și eficiență. Majoritatea este de acord că trebuie ca guvernanții să taie în carne vie în această privință și să se termine cu acest desfrâu „bugetofag” care secătuiește și prăduiește țara. Problema apare când reforma trebuie începută prin desființarea propriei instituții, a propriului post inutil, a propriei sinecuri care se traduce, în ansamblu, prin zeci ori sute de mii de astfel de situații la nivel național.
Prin urmare, reformă să fie dar întotdeauna se cuvine realizată când este vorba despre alții. În esență, o problemă fatidică de fond, un cerc vicios, același de trei decenii și jumătate încoace.