Back
Featured image of post Sunteți deplorabili, de toată jena!

Sunteți deplorabili, de toată jena!

Am văzut în ultimele zile diverse comentarii, de toate genurile, privitoare la conflictul nedorit de niciun om normal la cap vizând Cimitirul Internațional din Valea Uzului.
Se impun câteva precizări fundamentale. Monumentul și crucile amplasate în memoria jertfei supreme a celor 52 de eroi români reprezintă materializarea unui proiect demarat de Primăria localității Dărmănești, din județul Bacău, încă din anul 2016. Acest proiect are la bază studii și avize cadastrale specifice, este avizat de către Inspectoratul teritorial pentru siguranță în construcții și, cel mai important, este finanțat în bună parte de către Ministerul Culturii și Identității Naționale. A fost inclus, în anul 2018, în cadrul manifestărilor de cinstire, a acțiunilor şi proiectelor de aniversare a Centenarului României (1918 – 2018) şi a Primului Război Mondial, proiectului fiindu-i alocată suma de 65.000 de lei din bugetul ministerului. La această sumă au mai adăugat Primăria și Consiliul local din Dărmănești o contribuție proprie din bugetul local pentru finalizarea lucrărilor.
Așadar, dacă proiectul a fost aprobat și finanțat de către Ministerul Culturii și Identității Naționale, concluzionăm că existau temeiurile și condiționările legale îndeplinite în acest sens.
Tocmai în acest context, considerăm că pentru a se evita orice turbulențe și conflicte de natură administrativă sau etnică, de care unii profită propagandistic și manipulând politic, este oportună preluarea Cimitirului Internațional din Valea Uzului în administrarea Ministerului Apărării Naționale.
Îi întreb pe cei care conduc Consiliul Județean Harghita și Primăria localității Sânmărtin, chiar cred că pot condiționa, ridicol și revoltător, accesul în respectivul cimitir prin acte administrative aberante, care blochează intrarea și pun lacăt memoriei eroilor sau le „îmbracă” crucile în saci de gunoi?! Ce programare anticipată și super-aprobări le pretindeți pelerinilor care doresc să depună o floare și să se roage cinstind memoria jertfelniciei străbunilor lor, indiferent de nația pe care o reprezintă?!
Nu faceți altceva decât să-i întărâtați deopotrivă pe români și maghiari, în încercarea voastră inadmisibilă, mizerabilă, de a transforma un cimitir internațional al eroilor într-o zonă autonomă, purificată etnic. Vreți, de fapt, să extindeți autonomia teritorială, separatismul, segregaționismul, șovinismul, pentru care militați politic consecvent, dincolo de hotarul vieții, asimilându-i într-o fantasmagorică identitate, exclusivistă, unilaterală, chiar și pe morții eroi, dintr-o Vale pe care, din Uzului, ați transformat-o în a „Abuzului”.
Sunteți deplorabili, de toată jena!

Last updated on Jul 05, 2021 00:09 +0300
comments powered by Disqus