Ne confruntăm în prezent cu cea mai mare criză pe care omenirea a cunoscut-o după cele două mari conflagrații mondiale. De data aceasta, inamicul umanității, COVID-19, infestează pe nevăzute și ucide la întâmplare, prăbușește economii, generează nesiguranță și stârnește panică, distruge felul nostru obișnuit de a exista de până acum.
Ne putem apăra doar prin solidarizare, prin responsabilitate și disciplină, respectând regulile coercitive impuse în regim de „stare de urgență”. Sunt înspăimântătoare consecințele cu care se confruntă unele state europene, state puternice dar care au ezitat și au subestimat pericolul pandemiei, neasumând la timp reglementări necesare de forță majoră.
Partidul Mișcarea Populară a solicitat preventiv, cu câteva săptămâni în urmă, decretarea stării de urgență, pentru a nu fi scăpate de sub control efectele crizei epidemiologice. Rămânem consecvenți în această privință și vom vota pentru menținerea stării de urgență cu o serie de observații.
Solicităm să se stabilească urgent măsurile de sprijinire a persoanelor vârstnice de 65 de ani și peste, pentru protecția acestora, prin autoritățile administrației publice locale. Categoria persoanelor vârstnice este cea mai vulnerabilă, prin urmare, sunt necesare măsuri speciale, spre exemplu, pentru distribuirea și achiziționarea de medicamente și alimente.
Solicităm negocieri la nivelul Uniunii Europene pentru ca, în situația blocării granițelor multor state, să fie asigurat un culoar verde, securizat, pentru ca cetățenii români dar și ai altor state să poată ajunge în siguranță acasă, în țările lor de baștină. Românii, oriunde s-ar afla, trebuie protejați de statul român. În aceste momente de mare cumpănă pentru România și pentru întreaga lume, orice demers de separare între români buni și români răi, români din țară și români din Diaspora este unul greșit, periculos și neavenit. Acum, trebuie să vorbim și să acționăm mai mult decât oricând în numele solidarității naționale. De aceea, susținem crearea unei „Celule de criză”, la nivel de guvern, pentru a asigura legătura dintre românii din Diaspora și membrii familiilor acestora din România.
Pentru ca eforturile noastre în lupta cu coronavirusul să producă efectele benefice scontate, le recomandăm insistent românilor din Diaspora să evite, în această perioadă, orice deplasare și să rămână în țara de adopție. În același timp, vom interveni, ori de câte ori va fi nevoie, în cazurile românilor aflați în dificultate.
În această perioadă, trebuie asumate măsuri ferme pentru protejarea economiei și a locurilor de muncă. PMP a propus un pachet de măsuri în acest sens. În primul rând, se impune plafonarea salariilor plătite din bugetul de stat, precum și a pensiilor nesimțite, așa-zis „speciale”. Guvernul trebuie să-și asume curajos chiar măsuri nepopulare în lupta cu recesiunea economică și să fie preocupat prioritar de susținerea agriculturii, a producției, de sprijinirea categoriilor socio-profesionale defavorizate, afectate cel mai grav de criză.
Întreaga clasă politică se cuvine să aibă un singur obiectiv: să-i apărăm pe cetățeni de acest virus nimicitor, care a paralizat state întregi și a curmat viața a mii de oameni, să stabilizăm economia țării!
Viața și sănătatea au prioritate! Este nevoie de oameni politici responsabili, de hotărâri ferme, rapide, înțelepte. Partidul Mișcarea Populară vă invită la solidarizare pentru ca împreună să reușim să trecem cu bine peste acest moment de grea cumpănă pentru România.
Dumnezeu să ne ajute! Te rugăm, Doamne, iubește și apără România!(Alocuțiune transmisă la ședința on-line a plenurilor reunite ale Parlamentului României)