Back
Featured image of post Telenovela politică a pensiilor speciale continuă fatidic pentru România

Telenovela politică a pensiilor speciale continuă fatidic pentru România

Numărul beneficiarilor de pensii speciale a fost, în ianuarie 2023, de 9.680 persoane.

Cei mai mulți dintre beneficiari, respectiv 4.468, erau procurori și judecători, în cazul cărora s-a înregistrat şi cea mai mare pensie medie de serviciu, de 20.207 de lei, din care 18.820 lei cota suportată din bugetul de stat, iar 4.079 de lei din bugetul asigurărilor sociale de stat.

Restul beneficiarilor de pensii speciale sunt din rândul Corpului diplomatic şi consular al României - 787 persoane, cu o pensie medie era de 5.767 de lei, din care 2.839 de lei alocați de la bugetul de stat.

Urmează funcționarii publici parlamentari - 746 de persoane, pensia medie ridicându-se la 4.906 de lei (2.556 de lei de la bugetul de stat).

Apoi, personalul aeronautic civil navigant profesionist din aviația civilă din România - 1.394 de pensionari, pensia medie se ridică la 11.355 de lei, din care 7.538 lei suportați din bugetul de stat.

În prezent, Guvernul PSD – PNL – UDMR simulează politic elaborarea unui nou proiect de lege privind recalcularea acestor pensii. Guvernanții știu foarte bine însă că o nouă lege privitoare la pensiile speciale va ajunge la Curtea Constituțională a României care o va declara neconstituțională, așa cum s-a întâmplat în repetate rânduri anterior. De altfel, respectivii judecători sunt votați și susținuți politic de aceleași partide care compun actuala guvernare a României.

În acest context, în mod parazitar subiectului de interes public, pensiile militarilor sunt folosite strategic de Puterea politică, pe post de pretext și „cui al lui Pepelea”, tocmai pentru a nu desființa pensiile speciale. De altfel, pensiile militarilor variază între 3.400 şi 4.000 de lei, fiind incomparabil inferioare celor ale categoriilor profesionale anterior menționate.

Pe de altă parte, militarii au o perioadă mare de contributivitate iar vârsta standard de pensionare a militarilor care ies la pensie în ianuarie 2023 este de 58 de ani. Totodată, militarii care trec în rezervă continuă să aibă obligații față de țară, în caz de mobilizare armată.

În realitate, PSD, PNL şi UDMR nu doresc să rezolve problema pensiilor speciale, chiar dacă acest lucru înseamnă blocarea banilor din PNRR pentru România. Motivul este simplu: beneficiarii acestor pensii speciale reprezintă chiar clientela politică proprie.

Last updated on Mar 02, 2023 13:55 UTC
comments powered by Disqus