Back

Televiziunea publică poate intra curând în insolvență

Situația economică a Societății Române de Televiziune este mai mult decât dificilă. La ora actuală, aceasta are o datorie de 180 de milioane de euro (datorii comerciale – 42 milioane euro, credite bancare – 14 milioane euro, datorii la bugetul de stat – 122 milioane euro). În timp ce, în ultimii ani, audiența canalelor publice (TVR 1, TVR 2, TVR 3, TVR News, TVR Internațional, precum și a celor 5 studiouri teritoriale – Iași, Cluj, Craiova, Timișoara și Târgu-Mureș) a scăzut constant, datoriile SRTV au crescut invers proporțional. Fără ca cineva să răspundă în timp pentru gravele probleme manageriale ale societății, fără a exista vreun responsabil pentru situația dezastruoasă, anul trecut, Parlamentul la inițiativa legislativă a Guvernului Ponta a legiferat reeșalonarea datoriilor televiziunii publice pe 7 ani și a garantat contractarea unui împrumut pentru SRTV însumând cca 21 milioane de euro. În această săptămână, camerele reunite ale Parlamentului au validat un nou consiliu de administrație al SRTV. Problemele rămân însă aceleași iar riscul și pericolul major care amenință televiziunea publică este intrarea în incapacitate de plată chiar în acest an.\Deși s-au purtat discuții pe acest subiect, între actualul președinte director-general Stelian Tănase și premierul Victor Viorel Ponta, analizându-se implicit intrarea televiziunii publice în insolvență, deocamdată se fac doar speculații pe marginea acestei posibilități. Chestionându-l tranșant pe Stelian Tănase asupra poziției sale în privința intrării televiziunii în insolvență, la reuniunea comisiilor pentru cultură și media din Parlament, acesta a evitat precaut să se pronunțe.\În opinia mea, este cât se poate de curioasă și suspectă tăcerea manifestată de creditori, prin raportare la datoria istorică imensă a televiziunii publice și la zecile de milioane de euro pe care le au de recuperat. Practic, intrarea TVR în insolvență ar reprezenta poate unica soluție fezabilă care ar sta la baza unui program serios de restructurare și reorganizare. Soluția susținută implicit de Stelian Tănase, referitoare doar la majorarea taxei TV, care revine în obligația contribuabilului, nu ar face altceva decât să amâne insolvența. Pe de altă parte, este greu de crezut că, la câte noi taxe au inventat guvernanții, acum, în an electoral, vor accepta în plus și majorarea taxei tv. Deși nu este exclusă nici o asemenea variantă…\Este posibil ca numirea unui administrator judiciar, menit să vină cu un plan de reorganizare, să limpezească situația TVR în privința unor contracte păguboase, să soluționeze problema datoriilor și să repună televiziunea publică pe baze economice corecte, sănătoase. Până atunci însă, urmează ca actualul președinte director-general interimar să fie validat în această funcție de către plenul reunit al celor două camere ale Parlamentului. Cu siguranță, având un mandat cert și nu doar o postură interimară, noul președinte director-general, împreună cu noul consiliu de administrație al SRTV vor manifesta mai multă fermitate și curaj în asumarea măsurilor economice de redresare a televiziunii publice.

Last updated on Jul 05, 2021 00:09 +0300
comments powered by Disqus