Partidul Comasat Român (PCR – PSDNL) a modificat legislația electorală printr-o OUG, discriminatorie și abuzivă, fără nicio legătură cu vreo urgență, schimbând regulile electorale cu trei luni înainte de alegeri, astfel încât să-și creeze avantaje într-o competiție devenită nedemocratică, neconstituțională, total dezechilibrată și în favoarea partidelor guvernării.
Deși partid europarlamentar (cu doi eurodeputați activi), la scrutinul pentru Parlamentul European, PMP va avea reprezentanți în birourile electorale doar prin tragere la sorți, în competiție cu Pro România care nu mai are niciun europarlamentar. În schimb, fiindcă așa au premeditat PSD-PNL (alias PCR), deși nu vor candida pentru Parlamentul European, nici nu au deputați în acest for, minoritățile (altele decât UDMR) vor avea reprezentare de drept în birourile electorale.
Așa înțelege Partidul Comasat Român să șubrezească șansele opoziției, așa acționează PSDNL pentru propriile privilegii și păstrarea funcțiilor politice de putere, prejudiciind grav statul de drept, în total dispreț față de Constituție și democrație.
Alianța Dreapta Unită a sesizat Avocatul Poporului solicitând atacarea la Curtea Constituțională a României a acestui abuz și a discriminării de care au parte competitorii în scrutinul din 9 iunie 2024. De asemenea, am depus în solidar Memorii la toate Instituțiile Prefectului din România.
În cazul în care Guvernul României nu va modifica conținutul ordonanței, în sensul în care partidele cu reprezentare în Parlamentul European să poată participa la procesul electoral în condiții egale cu celelalte partide care au membri în Parlamentul European, dar și în Parlamentul României, PMP va sesiza instituțiile internaționale cu privire la această ticăloșie fără precedent.