Asasinarea lui Evgheni Viktorovici Prigojin era predictibilă. Vladimir Putin nu iartă, nu au făcut-o vreodată nici țarii, tiranii Rusiei. E o tradiție să-i elimine pe cei care-i deranjează. Peste 20 de morți suspecte, inclusiv ale unor oligarhi ruși sau apropiați ai Kremlinului, au avut loc de la invazia Rusiei în Ucraina.

În această privință, să privim retrospectiv în istorie să ne reamintim de asasinarea lui Grigori Rasputin (1916), cunoscut pentru influența sa asupra familiei țarului Nicolae al II-lea. A fost asasinat de un grup de nobili ruși temători de puterea sa și de implicarea acestuia în afacerile politice.

Apoi, asasinarea lui Serghei Kirov (1934), un lider comunist influent și un apropiat al lui Stalin, a fost asasinat în circumstanțe misterioase. Acest eveniment a furnizat pretextul lui Stalin pentru a declanșa Marea Epurare, eliminându-și opozanții politici și reali sau presupuși inamici din cadrul Partidului Comunist.

Numărul exact al ofițerilor sau persoanelor pe care Stalin le-a considerat trădători și pe care i-a ucis în timpul Marii Epurări este dificil de stabilit precis, deoarece documentele și sursele istorice rusești au fost supuse cenzurii și manipulării sub regimul său.

Cu toate acestea, se estimează că între câteva sute de mii și până la câteva milioane de oameni, inclusiv ofițeri ai Armatei Roșii, funcționari de partid, intelectuali, fermieri și alții, au căzut victime represiunilor staliniste, fie prin execuții, închisoare sau deportări în lagărele de muncă forțată (gulag-uri).

Printre aceste victime se numărau și mulți ofițeri militari de rang înalt sau mijlociu, care erau acuzați de conspirații împotriva statului sau de afilierea la presupuse grupări trădătoare. Represiunile din rândul armatei au fost motivate în parte de teama lui Stalin de potențiale loialități divergente și de dorința sa de a-și consolida controlul asupra structurilor de putere.

Să ne amintim și de asasinarea lui Leon Troțki (1940), unul dintre liderii importanți ai Revoluției Ruse și un critic al lui Stalin, ucis în Mexic de un agent sovietic. Acest act a înlăturat unul dintre cei mai de seamă rivali politici ai lui Stalin.

Mai aproape de zilele noastre, am asistat la asasinarea lui Alexandr Litvinenko (2006), fost ofițer FSB (succesorul KGB). Litvinenko a fost un critic vocal al guvernului rus și a dezvăluit presupuse operațiuni secrete. A fost otrăvit cu poloniu-210 la Londra, iar moartea sa a stârnit acuzații de implicare a statului rus.

Mai apoi, asasinarea lui Boris Nemțov (2015), un critic al lui Putin și fost viceprim-ministru, care a fost împușcat mortal în apropierea Kremlinului. Asasinatul său a fost considerat de mulți ca o încercare de a dizolva într-un mod violent opoziția politică din Rusia.

Aceste asasinate sunt doar câteva exemple care arată cum Putin, liderii și autoritățile ruse, au recurs la eliminarea competitorilor și a opozanților politici pentru a-și consolida puterea. Este procedura clasică utilizată de orice tiranie pentru anihilarea și eliminarea opozanților săi.

Iar atunci când asasinarea nu reușește, adversarii regimului sunt anihilați prin încarcerare. Urmăriți spre exemplificare cazul lui Alexei Navalny, condamnat la 19 ani de închisoare.

Așadar, Rusia, precum lupul proverbial, și-a schimbat părul, astfel încât să pară o democrație, însă năravul ba, rămâne aceeași odioasă tiranie având în frunte un dictator autocrat.