Back

Trocul culpabil al premierului: trădarea intereselor naționale, în schimbul voturilor pentru președinție…

De dragul UDMR-ului, Guvernul Ponta a ridicat trădarea și mitomania la rangul cinic de „virtuți” politicianiste. După ce, cu largul concurs al UDMR, aflată la guvernare, circa 30 de consilii locale au adoptat hotărâri privind aprobarea unui memorandum vizând instituirea regiunii administrative autonome „Ținutul Secuiesc”, în județele Harghita, Covasna și Mureș, Instituțiile Prefectului din cele trei județe au atacat în instanța de contencios administrativ respectivele hotărâri. Acestea sunt, evident, nelegale, întrucât încalcă prevederile constituționale și exced cadrul de competență al autorităților locale.
PSD, la presiunea UDMR, l-a destituit pentru vina de a apăra legea pe prefectul județului Harghita, Adrian-Jean Andrei, neținând cont nici măcar că acesta se afla în concediu de odihnă. Legea nu prea are relevanță pentru prim-sinistrul Ponta. Prefectul în cauză atacase în instanță, încă din luna iunie, hotărârile consiliilor locale privind memorandumul pentru autonomie teritorială și etnică. Cu nonșalanță și iresponsabilitate, Executivul l-a retrogradat pe Andrei subprefect si l-a pus în locul său, în funcția de prefect, pe Petres Sandor, evident susținut de UDMR.
Duminică, mândru de realizările sale, premierul Ponta, însoțit de președintele UDMR, Kelemen Hunor, s-a prezentat la manifestările comemorative din Harghita, prilejuite de împlinirea a 165 de ani de la bătălia din Pasul Nyerges (în care aproximativ 200 de secui au fost uciși de trupele țariste și austriece). Drept răsplată și mulțumire, din nou fără a se respecta prevederile legale referitoare la manifestările oficiale, fanfara din Cozmeni l-a întâmpinat în deschidere pe Ponta intonând imnul Ungariei. Pe cel al României, fanfara fie nu-l cunoștea, fie îl disprețuia, așa că, în fâlfâit de drapele ale Ungariei și așa-zisului „Ținut Secuiesc”, s-a auzit după imnul Ungariei și o înregistrare a imnului României.
Ponta a uitat că, în urmă cu doi ani, înfiera cu prefăcută mânie alianța cu UDMR, proțăpită la guvernare, asumând moțiunea împotriva guvernului Ungureanu și intitulată „Opriți guvernul șantajabil. Așa nu, niciodată!”. Printre motivele pentru care se cerea atunci demisia guvernului Ungureanu, era invocată și decizia referitoare la UMF Târgu Mureș, considerată „o decizie cu caracter penal”. După mai bine de doi ani, PSD-ul condus de Victor Viorel Ponta nu a făcut nimic împotriva respectivei „decizii penale”, lăsând UMF Târgu-Mureș să-și caute singură dreptatea prin instanță. Chiar mai mult, PSD, prin acordul politic încheiat dintre Alianța Electorală Uniunea Social Democrată și Uniunea Democrată Maghiară din România, a consimțit și s-a angajat oficial să rezolve problema înființării liniei maghiare prin departamente separate la UMF Târgu-Mureș.
Iată, așadar, câtă minciună, ipocrizie și tupeu caracterizează PSD și actuala guvernare. Ponta este în stare să declare public orice, iar în compromisurile culpabile cu UDMR nu se sfiește de vreo ilegalitate sau trădare, câtă vreme acestea sunt generatoare de voturi, în campania pentru președinția României. „Trădare, fie, dar s-o știm și noi”, domnule Ponta! Aveți responsabilitatea și curajul să le explicați românilor de ce așezați, prioritar, interesele personale, de partid și de grup infracțional înaintea intereselor naționale, de ce continuați să ne considerați proști și, diabolic, cu obrăznicie ne mințiți?!

Last updated on Jul 05, 2021 00:09 +0300
comments powered by Disqus