Back
Featured image of post Un buget și-o neputință, condamnați la suferință…

Un buget și-o neputință, condamnați la suferință…

La finele acestei săptămâni, Consiliul local Târgu-Mureș a adoptat bugetul local pe anul în curs. Acesta este, în opinia mea, unul supraestimat, umflat artificial și nerealist, după cum am mai comentat și explicat într-o postare anterioară. Adică, de la cele circa 350 de milioane lei, cât au fost veniturile reale în bugetul municipiului Târgu-Mureș pentru anul 2020, bugetul pentru anul 2021 este proiectat și aprobat acum la peste 504 milioane de lei, așa, fără niciun temei, din pixul primarului. Se estimează o creștere de peste 150 de milioane lei a bugetului din acest an, culmea, într-un an de cădere financiară, de criză sanitară și economică profundă.\Nu mă înțelegeți greșit, m-aș bucura ca bugetul municipiului nostru să sporească cât de mult, să crească precum Făt-Frumos din basme dându-se de trei ori peste cap, să performeze economia, orașul și cetățenii săi să prospere, dar nu se întrevăd defel condițiile necesare în acest sens, doar aleșii (ne) mint și se/ne amăgesc. Iată, de pildă, ce au remarcat și consilierii locali ai PMP, Radu Pescar și Kiss Zoltan, susținându-și argumentat pozițiile în cadrul ședinței consiliului de vineri.\Chiar cu acest buget umflat artificial, municipiul Târgu-Mureș contabilizează un venit pe cap de locuitor de doar 3.403 lei, inferior, de pildă, Bistriței (3.784), Sibiului (5.647), Aradului (3.807), ca să nu mai vorbim de Cluj (6.530) sau Oradea (9.534). Este cât se poate de relevantă comparația din perspectiva funcționării economiei și a veniturilor reale pe care le generează.\Se mai poate observa ceva semnificativ în bugetul municipiului nostru, anume că sunt prevăzute cheltuieli de funcționare (salarii funcționari și personal contractual, utilități, diverse cheltuieli materiale și logistice etc.) a administrației publice locale însumând peste 317 milioane de lei, adică 63% din totalul bugetului. Incredibil! Este cel mai mare procent alocat funcționării administrației publice, comparativ cu municipiile Bistrița (50,1%), Sibiu (43%), Aradul (51,4%), Cluj (50,7%) sau Oradea (51,7%).\Ce demonstrează aceasta, că personalul angajat este supradimensionat iar serviciile publice subordonate primăriei nu funcționează eficient și nu produc veniturile necesare activităților pe care le desfășoară. Sunt două explicații posibile: incompetență sau corupție.\Pe de altă parte, Târgu-Mureș, chiar cu bugetul supradimensionat artificial, stă cel mai slab la alocările pentru dezvoltare, fiind prevăzute aproape 187 milioane lei, adică doar 37% din total buget, în timp ce Bistrița alocă dezvoltării 49,9%, Sibiu (57%), Aradul (48,6%), Cluj (49,3) sau Oradea (48,3). Dacă nu sunt alocate suficiente fonduri pentru dezvoltare dar sunt irosite resursele în cheltuieli de funcționare și consum, cum ar putea prospera orașul?\Mai există o problemă fundamentală a actualului buget în care este prevăzută creșterea spectaculoasă a CREDITELOR DE ANGAJAMENT. Reprezintă, de fapt, limita maximă a cheltuielilor ce pot fi angajate în timpul exercițiului bugetar, în limitele aprobate (cheltuieli angajate pentru care nu există resurse în acest an, urmând a fi decontate pe următorii ani) care însumează în buget peste 655 milioane de lei. Iar dacă scădem suma de aproape 432 de milioane lei, care cuprinde năzuitele fonduri europene, rezultă peste 223 de milioane lei, o povară ce se va repercuta și va greva asupra bugetelor anilor următori. Cu alte cuvinte, cu cât creditele de angajament prevăzute în prezent sunt mai mari, cu atât mai mare va fi presiunea pe bugetele viitoare, prin plățile care trebuie efectuate în contul cheltuielilor angajate în trecut.\Creditele de angajament reprezintă o capcană bugetară cu bătaie lungă iar primarii onești care apelează la ele s-ar cuveni să le supună dezbaterii publice. Totodată, un buget bazat pe credite de angajament ar trebui configurat în regim multianual, tocmai fiindcă antrenează cheltuieli cu bătaie lungă care atrag efectuarea de plăți în exercițiile bugetare din următorii ani. Așadar, fentă în această privință și disimularea realității în bugetul pentru acest an al municipiului Târgu-Mureș.\Am remarcat multe alte neajunsuri ale acestui buget mistificat, prin care cei din fruntea Primăriei Municipiului Târgu-Mureș își propun, probabil, să ne inducă în eroare și să (ne) mintă cât mai frumos. Altminteri, nu-mi imaginez că sunt chiar atât de diletanți, nepricepuți sau naivi încât să creadă în această mascaradă bugetară. Nu are rost să aduc acum și alte argumente, timpul va demonstra și vădi realitatea în această privință, care nu poate fi cosmetizată pe termen lung.\Îmi exprim însă mâhnirea, prin raportare la acest buget oficial „înfloritor”, cu privire la alocarea modestei sume de doar 30 de mii de lei pentru manifestările programate cu ocazia aniversării Zilei Naționale a României din acest an. Cu banii respectivi, probabil că de 1 Decembrie, Primăria dorește să „sărbătorim” doar online sau ne va aduna pe toți târgumureșenii din piața publică în balconul instituției să stăm cât mai uniți și înghesuiți pentru a ne bucura împreună. Să vă fie rușine!\Tot sper să văd îndeplinită promisiunea electorală a primarului că îi va trata pe toți cetățenii orașului în mod egal, câtă vreme Ziua Națională îi reprezintă și este o sărbătoare supremă a tuturor românilor. Sunteți și dumneavoastră cetățean român, domnule primar Soós Zoltán, sau ce vă considerați? Apropo, după Statuia lui Bethlen Gábor din centrul municipiului Târgu-Mureș, pe când Monumentul Școlii Ardelene, aprobat de mai mulți ani prin hotărâre a Consiliului local?! Sau unii trebuie să fie etnic, simbolistic, istoric și cultural mult mai egali decât ceilalți la Târgu-Mureș?

Last updated on Jul 05, 2021 00:09 +0300
comments powered by Disqus