Back
Featured image of post Un nou în spectacol etnic autonomist la Târgu Mureș

Un nou în spectacol etnic autonomist la Târgu Mureș

La Târgu Mureș, avem parte consecvent de aceleași manifestări cu caracter separatist etnic, revizionist, de instigare iredentistă, promovate din partea unor cetățeni frustrați, care au impresia că etnia lor este superioară și li se cuvine mai mult decât altora din România.

Respectivii susțin că sunt secui, deși nu prea apar cu această identitate asumată la recensăminte, și doresc autonomie teritorială, recunoașterea situației istorice, autoadministrare, restabilirea dreptului avut de la strămoși și pretind ca Guvernul României să înceapă tratative, cu reprezentanții legitimi ai poporului secuiesc, pentru statutul pretinsului „Ținut Secuiesc”.

Separatiștii nu recunosc, de fapt, un adevăr istoric fundamental, e drept, rușinos, anume că, după instituirea Imperiul Austro-Ungar (Dualismul austro-ungar), autoritățile maghiare și tocmai politicienii de la Budapesta au decis, în 1867, desființarea „scaunelor secuiești”. Drept urmare, când a fost constituită România ca stat național (în 1918, odată cu Marea Unire), organizarea secuilor și a „scaunelor secuiești” era deja istorie.

Astăzi, fiind proclamată „Ziua libertății secuilor”, la Târgu-Mureș sunt anunțate manifestări publice în organizarea Consiliul National Secuiesc (CNS), implicit un marș către Instituția Prefectului Mureș. Organizatorii au anunțat participarea liderului Consiliului National Maghiar din Transilvania (CNMT), Laszlo Tokes, precum și a unor delegați din Ungaria, Țara Bascilor, Catalonia și Silezia Superioară.

În timp ce, în ultimii ani, numărul maghiarilor din România a scăzut cu peste 300 de mii de cetățeni, iar secui declarați oficial nu mai există, în special din cauza problemelor economice și a migrației forței de muncă, soluția pe care le-o oferă acești revizioniști celor pe care pretind că îi reprezintă este autonomia teritorială. Astfel susțin respectivii că „secuii” ar rămâne acasă și ar duce-o mai bine, ba chiar s-ar întoarce acasă, cu maxim entuziasm, cei plecați prin străinătăți.

E de prisos că comentez aberația. Le transmit doar atât: pentru dihonia interetnică și autonomia voatră nebună, pierdeți vremea degeaba, cu toți frustrații voștri dimpreună…

Last updated on Mar 10, 2023 13:47 UTC
comments powered by Disqus