Scriitorul și poetul român Samson Bodnărescu s-a născut în urmă cu 182 de ani, în satul Voitinel, județul Suceava. A studiat la Cernăuți, Viena și Berlin, dobândind titlul de doctor în filosofie și a fost membru al societății culturale Junimea, condusa de Titu Maiorescu.

A debutat în 1867 cu o povestire, în paginile revistei „Convorbiri literare”. A mai scris poeme cu caracter filosofic idealist, patriotice și de dragoste, pasteluri, epigrame, elegii si piese de teatru.

A fost prieten cu poetul nemuririi noastre Mihai Eminescu. Acesta îi scria lui Bodnărescu, în 1873, din Berlin, într-o scrisoare rămasă în ciornă: „Caută-mi o ocupațiune în Iași – ea poate fi foarte modestă și neînsemnată, căci nu sunt pretențios și știu a trăi cu puțin. De vei găsi ceva scrie-mi, dar nu spune nimărui. Dacă s-ar putea să trăiesc în Iași, să lucrez fără s-o știe nime, mi-ar părea și mai bine”.

Când vine în țară, în 1874, la propunerea lui T. Maiorescu, Eminescu este numit bibliotecar al Bibliotecii Centrale din Iași, iar Bodnărescu devine director al Școlii Normale „Vasile Lupu” din Iași, găzduindu-l nu doar pe Eminescu, ci și pe Ioan Slavici și Miron Pompiliu. „În toamna anului 1874, când am venit întâia oară în țară, am tras la Samson Bodnărescu, directorul școlii normale dela Iași, care atunci se afla în curtea bisericii Trei Sfetite. Tot la Bodnărescu stăteau Miron Pompiliu și Eminescu, care se întorsese mai demult din Germania. (…) Bodnărescu, biet de el, cel mai potolit dintre noi, era nevoit să ție seama atât de clopoțelul școlii, care-l chema la treabă, cît și de apucăturile totdeauna neașteptate ale prietenilor, pe care-i găzduia”, scria I. Slavici în Amintiri (București, 1924, p. 90).

Iată unul dintre frumoasele poeme lui Samson Bodnărescu:

Haide, dragă

Haide dragă, sui în luntre,

Să tot mergem, mergem duși,

Să scăpăm măcar o clipă

De-a pământului cătuși.

Legănați încet de valuri

Să dăm grijile uitării,

Să dăm suflete noastre

Dragostii și desfătării.

Hai, nu sta așa pe gânduri!

N-auzi marea cum ne cheamă?

Braț de dragoste puternic

Te va duce, n-ave teamă.”

Ea se suie, luntrea pleacă,

Valurile se-mblânzesc,

Și adânc în apa lină

Stelele din cer privesc.

Și lumina blând-a lunei

Pe-adâncimi s-așterne-n pături,

Peste ele trec în taină

Două umbre strâns alături.

Numai eu cu dor sălbatic

Stau pe malul singuratic

Și-mi spun jalnic o poveste,

Ce a fost și nu mai este.