În aceste zile, prin social media se rostogolesc etichete nedrepte, mincinoase și ofensatoare la adresa lui Eugen Tomac, premierul desemnat al României. Unii îl numesc „ucrainean”. Alții merg mai jos și îl numesc „sovietic”.

Să lămurim lucrurile.

A fi ucrainean nu este o insultă. Problema este alta, în acest caz, eticheta este folosită fals, cu rea-credință, pentru a șterge o biografie românească și pentru a transforma o rană istorică într-o armă de atac politic nedrept și nedemn.

Eugen Tomac s-a născut în Babele, raionul Ismail, în sudul Basarabiei, într-un spațiu românesc înstrăinat prin voința brutală a imperiului sovietic. În 28 iunie 1940, ca urmare a Pactului Ribbentrop-Molotov, unități militare sovietice au pătruns în teritoriile supuse ultimatumului sovietic, România fiind obligată să cedeze Basarabia și Bucovina de Nord. Județele Ismail și Cetatea Albă, din sudul Basarabiei, nu au intrat în componența RSS Moldovenești, ci au fost incluse în cadrul Ucrainei Sovietice, o decizie administrativă a regimului stalinist, nu un act de geografie etnică sau istorică.

Cu alte cuvinte, Babele a ajuns pe harta Ucrainei printr-un pact criminal între Hitler și Stalin, semnat la Moscova. A acuza pe cineva că e „ucrainean" sau „sovietic", pentru că s-a născut acolo, înseamnă a valida și a repeta decizia lui Stalin.

Cei care îl atacă astfel ar trebui să știe ceva elementar. Același sat Babele, de lângă Ismail, l-a dat României pe mareșalul Alexandru Averescu, eroul de la Mărăști și Oituz, comandant al Armatei Române, prim-ministru al României în trei rânduri și membru de onoare al Academiei Române.

Dacă Babele a putut da României un mareșal, un erou național și un prim-ministru în vremuri de cumpănă, atunci satul Babele nu poate fi folosit astăzi ca pretext pentru calomnie împotriva unui român care a slujit România în Parlamentul României, în Guvern, în Administrația Prezidențială și în Parlamentul European.

Să spui despre un român născut în sudul Basarabiei că este „sovietic” înseamnă să nu înțelegi nici istoria, nici drama românilor de peste granițele actuale. Înseamnă să confunzi victima cu ocupantul. Înseamnă să iei rezultatul unei nedreptăți istorice și să-l transformi în insultă.

Putem avea opinii politice diferite. Putem critica programe, decizii, alianțe, soluții de guvernare. Așa funcționează democrația. Dar când coborâm dezbaterea în mlaștina etichetelor etnice, geografice sau istorice, nu mai facem politică. Doar răspândim tembel mocirla morală.

Eugen Tomac nu trebuie apărat prin mituri, ci prin fapte. Iar faptele spun limpede că s-a format în România, a reprezentat România, a lucrat pentru românii de pretutindeni și a dus cauza românească în instituțiile europene.

Cine vrea să-l combată, să o facă prin argumente. Cine îl insultă pentru locul nașterii, nu-l lovește doar pe el. Lovește simbolic în românii din Basarabia istorică, din nordul Bucovinei, din Herța, din Timoc, din diaspora și din toate comunitățile românești pe care istoria le-a lăsat dincolo de frontiere.

Granițele se pot schimba prin forță. Identitatea nu se confiscă prin propagandă. Iar istoria și adevărul, oricât ar fi de incomode pentru repetenții ei zgomotoși, rămân mai puternice decât calomnia.