Am fost sesizat la biroul parlamentar asupra unor probleme și proceduri prevăzute în noile reglementări și normative rutiere, care se cuvin reanalizate și eventual revizuite cu justă măsură. Iată o speță concretă prezentată telegrafic pe baza unui proces verbal de sancțiune contravențională.
Tânăr (elev, student), vârstnic (poate pensionar) și nu numai, dacă ești conducător auto și ai neșansa de a fi oprit în traficul rutier, de către un polițist motivat de un exces de zel profesional, poți să ajungi în următoarea situație ingrată. Timpul: ziua, condiții meteo normale; Ora: 14,30; Locul: drum național (care trece printr-o localitate); Măsuri dispuse: sancțiune contravențională cu amendă; reținerea certificatului de înmatriculare al autovehiculului, pentru încălcarea prevederilor art. 112 lit. d din OUG 195/2002 actualizată 2018, adică: „vehiculul circulă cu defecțiuni majore la sistemele de iluminare-semnalizare sau cu alte dispozitive decât cele omologate!.
În situația dată, defecțiunea majoră, consemnată în procesul verbal de aplicare a sancțiunii contravenționale a fost: „defecțiuni la sistemul de lumini partea stângă față – faza scurtă nu funcționează” (dacă nu funcționau ziua, becul/becurile de semnalizare, frână, poziția, era… poate de înțeles)
O altă situație justificată și categoric legitimă este cea prevăzută de lit. c, „vehiculul circulă noaptea fără faruri sau lămpi de semnalizare, dispozitivele de iluminare și semnalizare luminoase, mijloacele fluorescent-reflectorizante, prevăzute de normele tehnice în vigoare”. Este justă sancțiunea și nu avem ce comenta! Cred că este evidentă diferența majoră între cele două situații. Până una alta, în situația inițială, măsurile punitive sunt exagerate. Apoi apar și complicațiile.
Pentru redobândirea certificatului de înmatriculare reținut, singura instituție autorizată să constate remedierea acestei defecțiuni, „majore” ( a unui bec ars), este Registrul Auto Român (RAR), care în fiecare județ (cel puțin în județul Mureș) are câte o singură stație de lucru (art.112 din OUG 195/2002 modificat prin OG 14/2017 care a introdus după alin.4 un nou alineat (5). RAR, în urma inspecției autovehiculului, emite un document în baza căruia, serviciul rutier restituie certificatul de înmatriculare reținut. Doar că, RAR nu oferă posibilitatea remedierii defecțiunii în cadrul său, astfel că cetățeanul este nevoit ori să-și înlocuiască singur becul ori să se programeze la un service auto.
Cred că este mult prea mult pentru o astfel de situație, ca cetățenii care locuiesc la distanțe mari față de Târgu-Mureș (spre exemplu, Lunca Bradului, Saschiz, Sovata, adică la distanțe de cca 60 de kilometri) să se deplaseze la RAR pentru inspecția tehnică a autovehiculului și obținerea documentului necesar redobândirii certificatului de înmatriculare (situația, cred, este similară în toate județele).
Astfel, în condițiile actuale, pentru rezolvarea problemei, este nevoie de cel puțin o zi (pierdută de la locul de muncă, școală etc), bani cheltuiți, carburanți, taxe, programări, ghișee, orare de funcționare, nervi. Nemaivorbind de aglomerația de la RAR și programările amânate cu luni de zile, din cauza supraaglomerării cu omologarea autovehiculelor aflate la prima înmatriculare…
Consider că, cel puțin în această situație minoră (a becului ars) și sigur mai sunt și altele (poate tot așa de ,,grave”), ar fi normal, ca o astfel de constatare a remedierii defecțiunii, să se efectueze de către orice Stație de Inspecție Tehnică Periodică, autorizată (ITP), de pe raza județului (aceasta ar contribui și la reducerea aglomerației de la RAR)
De asemenea, restituirea certificatului de înmatriculare, să fie posibilă pe loc, dacă se face dovada remedierii defecțiunii, de către conducătorul auto, la fața locului sau într-un timp rezonabil, la un service apropiat. În celelalte situații, certificatul de înmatriculare reținut să fie trimis la subunitatea de poliție, în raza de competență a căreia își are domiciliul/reședința contravenientul, pentru a fi restituit, după ce acesta face dovada remedierii defecțiunii într-o stație ITP autorizată.
Așadar, doamnă ministru, vă solicit să analizați într-o manieră pertinentă și obiectivă aceste probleme semnalate și să mă informați ce măsuri veți dispune pentru simplificarea acestor proceduri legale, în beneficiul cetățeanului contribuabil de bună-credință.
(Interpelare adresată Ministerului Afacerilor Interne, doamnei ministru Carmen Daniela DAN)