Back
Featured image of post Unii sunt „mai egali” decât ceilalți, în funcție de etnie…

Unii sunt „mai egali” decât ceilalți, în funcție de etnie…

Zi de „glorie” în Consiliul local Târgu-Mureș. Biserica Reformată a reușit, în urma unei solicitări intempestive, să schimbe arbitrar, pe criterii etnice, denumirea unei piețe a cărei denumire are semnificații istorice profunde pentru români. „Piața Memorandului” s-a aprobat să devină „Piața Gecse Dániel”.\Au votat pentru această schimbare, evident consilierii locali ai UDMR, totodată cei reprezentând POL și au fost împotrivă consilierii locali ai PMP, PNL (cu excepția lui György Alexandru, care nu a participat la vot) Pro România și PSD (cu excepția lui Sergiu Papuc, care nu a participat la vot). Deci, cu 13 voturi pentru și 8 împotrivă, o piață al cărei nume a fost stabilit în 1986 și care până acum nu a deranjat pe nimeni, a fost schimbată de interesele și la presiunile etnice ale celor care conduc azi Primăria și compun majoritatea în Consiliul local Târgu-Mureș.\Se pare că și în prezent produce efecte petiția prezentată în 28 mai 1892, exact în urmă cu 129 de ani, de liderii românilor din Transilvania împăratului Austro-Ungariei, Franz Josef, prin care erau solicitate pentru populația română drepturi etnice egale cu ale populației maghiare, precum și încetarea persecuțiilor și a încercărilor de maghiarizare.\După ce Biserica Reformată a primit, în ședința anterioară a Consiliului local Târgu-Mureș, în concesiune o fostă centrală termică, fără să se respecte vreo procedură legală specifică și fără nicio consultare publică, a venit acum rândul „cadourilor” pentru Biserica Romano Catolică.\Consiliul local Târgu-Mureș a aprobat transmiterea fără plată a terenului în suprafață de 2.502 mp, aparținând domeniului public al Municipiului Târgu Mureș, situat în str. Bodoni Sandor nr. 2, în proprietatea Parohiei Romano Catolice „Sf. Cosma și Damian IV”. Să ne înțelegem, respectivul teren era oricum concesionat cu titlu gratuit din anul 2004 acestei parohii dar rămânea, cum este absolut firesc, în proprietatea orașului care aparține și de care ar trebui să beneficieze toți târgumureșenii. Unii consilieri confundă însă proprietatea publică cu proprietatea lor și consideră că pot face ce doresc cu averea comunității pe care o reprezintă. Au votat împotriva acestui proiect neavenit doar consilierii PMP, Radu Pescar și Kiss Zoltan, din păcate toți ceilalți consilieri au votat pentru.\Să ne înțelegem, dintotdeauna a existat o cutumă în Consiliul local Târgu-Mureș ca, în privința solicitărilor și a sprijinului pentru cultele religioase, să se manifeste un tratament consecvent echitabil, nediscriminatoriu, fără privilegii sau partizanate. Acum este călcată în picioare această abordare principială.\Biserica Ortodoxă solicită de doi ani Primăriei Târgu-Mureș o aprobare pentru 800 de mp vizând amenajarea unei biserici în cartierul Rovinari. Până acum nu s-a putut, de fapt nici nu s-a vrut, dar 2.502 mp cedați în proprietatea Parohiei Romano-Catolice nu au reprezentat nicio problemă. Mai stau în așteptare la primărie și alte doleanțe ale Bisericii Greco Catolice, precum și ale altor culte și confesiuni recunoscute legal și care s-ar cuveni să beneficieze de același tratament egal din partea instituțiilor administrației publice locale. Degeaba, noua politică a administrației publice în această privință vădește că unii sunt „mai egali” decât ceilalți, în funcție de etnia pe care o reprezintă. Până când?

Last updated on Jul 05, 2021 00:09 +0300
comments powered by Disqus