Back
Featured image of post Vă solicit urgent soluții la criza lemnelor de foc pentru populație din România

Vă solicit urgent soluții la criza lemnelor de foc pentru populație din România

În cadrul audiențelor de la biroul parlamentar sunt sesizat constant în privința crizei actuale a lemnelor de foc. Aproape jumătate dintre gospodăriile din România sunt încălzite cu sobe cu lemne, iar prețurile pot ajunge peste iarnă la 3.000 de lei, pentru o singură familie. Județul Mureș nu s-a mai confruntat în ultimele aproape trei decenii cu o astfel de situație.
Petenții susțin că lemnele de foc au dispărut de pe piață întrucât ocoalele silvice nu mai au interesul să le vândă către populație. Preferă să le dea marilor procesatori, care au nevoie de cantități uriașe și oferă bani mai mulți. Este astfel valorificată orice surcea care este mai apoi transformată în biomasă, rumeguș sau pal. Cetățeanul de rând nu are posibilitatea să concureze prețul oferit de societățile comerciale cu profil de prelucrare a lemnului.
Specialiștii în domeniu susțin că această criză a lemnului de foc este cauzată de faptul că Ocoalele Silvice de stat sunt restricționate în a asigura necesarul de lemn de foc, în baza unor proceduri și criterii rezonabile (nu este acceptabil ca doar aproximativ 7% din lemnul recoltat anual din pădurile statului să fie alocat ca lemn de foc pentru populație – si mai mult, regiunile de unde acesta se pune la dispoziție să fie „trase la sorti” în mod efectiv).
Conform noului regulament, din pădurile statului, marea majoritate a masei lemnoase destinate anual recoltării se impune a fi valorificată „pe picior” și doar către operatori economici atestați (a căror obiectiv legitim este realizarea de profit). Apare astfel o situație de „exclusivitate” care este fructificată de agenți economici având în vedere propriile obligații contractuale, inclusiv opțiunea valorificării ca biomasă pentru export. Tot acest lanț de aprovizionare extins duce la un cost mult mai mare al lemnului pentru consumatorul final.
Din păcate, nu am văzut prezentată nicăieri o alternativă la nevoile populației de a se încălzi. Sigur, toată lumea apreciază și suntem conștienți cu toții de efectele benefice ale pădurilor, dorindu-ne ca acestea să fie conservate și să dăinuiască. Totuși, ce facem cu această chestiune legată de nevoia populației de a se încălzi cu lemne de foc sau ce alternative punem la dispoziție?
Din partea Comisiei Europene, ni se comunică faptul că există surse alternative de căldură pentru cetățenii din mediul rural: geotermia, pompele de căldură, sistemele solare, adică sisteme care să ne asigure că putem stoca carbonul în păduri. Însă, aceste tipuri de energie aflate la îndemâna cetățenilor de rând din țările europene cu economii dezvoltate reprezintă încă alternative științifico-fantastice pentru sărmanul român de rând… De aceea, vă solicit să găsiți soluțiile necesare pentru a asigura prioritar necesarul de lemne de foc pentru populație și să mă informați ce demersuri veți întreprinde în acest sens.
Interpelare adresată Ministerului Mediului, doamnei ministru Grațiela Leocadia GAVRILESCU

Last updated on Jul 05, 2021 00:09 +0300
comments powered by Disqus