Back

Victor Viorel Ponta, înfiorat de răsuflarea justiției în ceafă

Coaliția USL funcționează în continuare ca la carte, când e vorba de protejat fărădelegi. După ce ridicarea imunității unui deputatului PSD Vlad Cosma (Prahova), cercetat de DNA, a fost respinsă de curând, prin vot secret, în Camera Deputaților de PSD, PNL și cohorta celor care se consideră deasupra legii, a venit rândul ascunderii prin vot de justiție a fostului ministru al Finanțelor Daniel Chițoiu. Comisia juridică a Camerei Deputaților a dat aviz negativ cererii DNA de începere a urmăririi penale împotriva lui Daniel Chițoiu, iar apoi, prin votul secret majoritar din Camera Deputaților, ridicarea imunității ex-ministrului a fost respinsă (au votat împotriva solicitării de începere a urmării penale 248 de deputați, iar în favoarea cererii s-au înregistrat 108 voturi, alte trei voturi au fost anulate). Procurorii arătaseră că „există indicii rezonabile” conform cărora Daniel Chițoiu a inițiat o ordonanță de urgență, în octombrie 2013, cu scopul de a sprijini „grupul infracțional constituit pentru a favoriza interesele S.C. CARPATICA ASIG S.A., în lipsa unei urgențe reale și cu eludarea procedurii prealabile reglementate de Hotărârea Guvernului nr. 561/2009”.\Evident, respectiva ordonanță de urgență a fost semnată de însuși premierul Victor Viorel Ponta, se pare deloc străin de interesele oneroase din spatele acesteia. Prin urmare, prim-ministrul simte, la rândul său, răsuflarea justiției în ceafă și face tot posibilul să-i protejeze pe complicii urmăriți penal de către DNA, punându-se deocamdată la adăpost. Că niciunde în Europa nu se mai întâmplă asemenea grozăvii și abuzuri ale puterii politice împotriva justiției, că această acțiune ne plasează din nou în zona oprobriului comunității europene, că imaginea politicianului corupt din România a devenit revoltătoare, grețoasă și endemică, nu preocupă defel reprezentanții celei mai corupte guvernări de care a avut parte țara noastră după 1990.

Last updated on Jul 05, 2021 00:09 +0300
comments powered by Disqus