Cercetare sociologică realizată la Tîrgu-Mureș de Biroul de Cercetări Sociale București, în perioada 16-18 februarie 2019, pe un eșantion d
În ultimele 3 luni, am adresat atât Ministerului Sănătății cât și prim-ministrului României două interpelări pe aceeași temă: soarta echipaj
Mi s-au adresat printr-un memoriu la cabinetul parlamentar reprezentanți ai Federației Naționale Feroviare, Mișcarea Comercială Vagoane, tra
Mi s-au adresat la cabinetul parlamentar dar și în cadrul unei reuniuni desfășurate la Târgu-Mureș reprezentanți ai Ligii pentru Apărarea Dr
A trecut aproape un an și 10 luni de la ultima interpelare pe care am adresat-o Ministerului Transporturilor, pe tema despăgubirilor ce se c