Sarabanda protestelor publice, sutele de mii de protestatari, care au ieșit consecvent în piețele publice, revoltați pe manevrele nocturne a
Am sesizat Instituția Prefectului Mureș și am adresat, luni, 20 februarie a.c., o interpelare Ministerului Educației Naționale. În urma deme
Asaltul coaliției guvernamentale asupra justiției, ofensiva puterii politice, canonada asupra Codului Penal și a Codului de Procedură Penală
În privința constituirii Parcului Natural Defileul Mureșului Superior, precum și a administrării acestuia de către SC Ocolul Silvic de Regim
Ședința extraordinară a Consiliului local municipal Târgu-Mureș, în care va fi supus votului proiectul privind organizarea rețelei școlare l