Mi-a venit în minte această sintagmă văzând furtul șocant al unor valori unicat, inestimabile, din patrimoniul istoric național, reprezentând tezaurul dacic al României, trimise în „vâjâială” prin Olanda de către niște politruci iresponsabili, pasageri prin Ministerul Culturii.  

Acest furt este mai mult decât o pierdere materială – este un atac asupra moștenirii culturale a României.

Încet, încet, asistăm la decăderea culturală a națiunii noastre, la șubrezirea periculoasă a educației, disoluția credibilității autorităților statului, la prăbușirea economică și, cu un drum, fatalist, la ștergerea unor urme istorice ale identității poporului român.

De-a lungul istoriei, s-a demonstrat că civilizațiile și culturile puternice le înghit și asimilează pe cele mai slabe, vulnerabile, care nu știu sau nu pot să-și apere și conserve identitatea…

În rest, lamentări, justificări, explicații din partea unei clase politice lamentabile, fără vreo legătură relevantă cu fondul grav al problemei.