Uniunea Europeana, la 60 de ani de la înființarea sa, se află într-un moment de răscruce fundamental, pendulând între o nouă formulă de organizare strategică și confruntându-se chiar cu pericolul disoluției. Deși, în ultimii ani, s-a pus în discuție în mod oficial reorganizarea uniunii în temeiul unui sistem diferențiat „pe viteze diferite”, criza migranților, brexitul, austeritatea economică generală au grăbit asumarea unei noi soluții funcționale radicale.
Încă din luna februarie 2016, cele șase țări fondatoare ale Comunității Europene (Belgia, Franța, Germania, Italia, Luxemburg și Olanda) s-au întâlnit la Roma pentru a relansa proiectul european, aflat în stare critică. Recent, o rezoluție aprobată de Parlamentul European, referitoare la reforma tratatelor europene, nu mai lasă loc interpretărilor sau speculațiilor, ci validează o certitudine. Cel care a redactat rezoluția, europarlamentarul belgian Guy Verhofstadt, liderul grupului ALDE, a propus între altele ca, după ce este adoptată o capacitate bugetară pentru zona euro, iar Parlamentul European și Consiliul votează chestiuni specifice zonei euro, toți deputații să poată vota; dar să fie avut în vedere, un vot diferențiat, respectiv voturile deputaților europeni aleși în zona euro sa fie luate în considerare, iar cele ale deputaților din țările non-euro sa fie doar consultative.
De curând, cancelarul german Angela Merkel a declarat că va fi o Europă cu două viteze diferite, nu toate statele vor participa de fiecare dată la toate etapele de integrare. Reuniunea din Malta a fost convocată pentru a pregăti nu doar sărbătorirea a 60 de ani de la semnarea Tratatului de la Roma, actul fondator al marii construcții europene, ci pare a prefigura o nouă viziune europeană discreționară.
Germania, Franța, Italia, Spania vor să-și securizeze colaborarea în raport cu forța lor economică, organizând, de fapt, un club exclusivist în interiorul UE. În acest context, esticii care și-au manifestat tendințe de independență pentru rezolvarea unor probleme politice interne, considerate incorecte de către greii UE, sunt marginalizați. Opoziția fățișă a Ungariei și Poloniei față de acceptarea cotelor de migranți a adâncit disensiunile. O analiză dură publicată de „Carnegie Europe” arată că nu toate statele UE respectă principiile la care au aderat. „Aceste valori sunt transformate în bătaie de joc de guvernele din Polonia, Ungaria și România. De ce ar trebui contribuabilii europeni să verse zeci de miliarde de euro pentru modernizarea infrastructurii unor țări ale căror guverne nesocotesc angajamentul pentru valorile statului de drept?, conchide publicația.“
Jean-Claude Juncker, președintele Comisiei Europene, s-a declarat favorabil, așadar, unei Uniuni Europene cu structuri diferite de integrare, în funcție de intențiile și capacitățile fiecărui stat membru, precizând că va elabora curând un plan concret. Practic, Juncker a anunțat o Uniune Europeană cu mai multe viteze ce va duce România în plan secund. Dacă, până acum, Europa cu două sau mai multe viteze era considerată doar o metaforă, astăzi vorbim de o certitudine, deși o astfel de abordare ar putea duce la o distrugere a proiectului european și la o nouă împărțire a Europei. O Uniune Europeană cu doua viteze se poate fractura, fiindcă fără principiul absolut al solidarității, separarea va fi de neoprit.
Ne întrebăm, așadar, dacă este Uniunea Europeană în fața unei alegeri între o Europă cu două viteze sau asistăm la transformarea ei irevocabilă în două Europe? În cazul unei noi Europe cu două viteze, cum își va promova România interesele? Dacă se va marșa pe o transformare irevocabilă în două Europe, care este planul B pentru România? Sunt chemați să ne răspundă în mod oficial deopotrivă președintele României, Guvernul, Consiliul Suprem de Apărare a Țării și liderii politici aflați la cârma României.